Despre metamorfoze
Intr-o lume de perfecti si minunati, life-coaches abia iesiti din adolescenta, toti nascuti din politica gandirii pozitive a ultimilor 10-15 ani de minfulness eronat inteles, ma declar oficial un produs Kintsugi dus la extrem dupa multiple reparatii succesive. In ani, mi-am adunat si pus la loc cioburile cazute din mine de atatea ori, incat sunt numai dungi si puncte de lipitura. Sper sa nu fie cazul multora (desi, oh, stiu mai bine) insa fiind nascuta in perioada in care evenimentele traumatizante trebuiau sa ramana in spatele usilor apartmentelor meschine inghesuite de la blocurile cu pereti mult prea subtiri ca sa nu stim ce a facut vecinul, am aflat tarziu, dupa ai mei 30 de ani, ca fix acele lucruri care erau inabusite in spatele usilor fiindca “e rusine”, “nu trebuie sa stie asta”, “nu se vorbeste despre asa ceva”, “nu mai spune nimanui” erau cele care trebuiau de fapt vorbite, exorcizate, vindecate, acceptate, iertate. Odata cu sosirea “ga