Fereastra din suflet
Am inteles destul de devreme ca am o relatie speciala cu lumina... Daca eram la Masha, la tara, ma trezeam cu umbrele frunzelor vitei-de-vie din dreptul ferestrei dansand prin camera, filtrand lumina sorelui. Patul era asezat la coltul camerei, cu latul pe peretele cu fereastra. Mi se parea mare fereastra aceea si, desi vita-de-vie acoperea cam toata fatada de sud a casei (noi, astia din Lunca stim ce inseamna sa ai soarele la pranz in casa), lumina filtrata era asa, ca o imbratisare. Mai mereu ma ridicam in pat doar pe coate si o cautam, printre tulpinile plantei de la fereastra, pe bunica prin curte. Sunt absolut constienta ca amintirile mele de acolo le prezint mereu fericite, insa se intampla fiindca acolo, la Masha mea cea frumoasa, cea minunata, am avut singura bucata de fericire continua din copilaria mea. Ea insasi ma striga sa ies din casa in ploaia calda de vara si sa dansez sub stropii calzi... Sau ieseam desculta, dupa ploaie, sa ma balacesc in apa ce se scurgea prin