Fereastra din suflet
Am inteles destul de devreme ca am o relatie speciala cu lumina...
Daca eram la Masha, la tara, ma trezeam cu umbrele frunzelor vitei-de-vie din dreptul ferestrei dansand prin camera, filtrand lumina sorelui. Patul era asezat la coltul camerei, cu latul pe peretele cu fereastra. Mi se parea mare fereastra aceea si, desi vita-de-vie acoperea cam toata fatada de sud a casei (noi, astia din Lunca stim ce inseamna sa ai soarele la pranz in casa), lumina filtrata era asa, ca o imbratisare. Mai mereu ma ridicam in pat doar pe coate si o cautam, printre tulpinile plantei de la fereastra, pe bunica prin curte.
Sunt absolut constienta ca amintirile mele de acolo le prezint mereu fericite, insa se intampla fiindca acolo, la Masha mea cea frumoasa, cea minunata, am avut singura bucata de fericire continua din copilaria mea. Ea insasi ma striga sa ies din casa in ploaia calda de vara si sa dansez sub stropii calzi... Sau ieseam desculta, dupa ploaie, sa ma balacesc in apa ce se scurgea printre firele de iarba ale santurilor de la strada. Iar Masha ma privea razand de dragul chiotelor mele in topaiala aceea din care impriscam cu apa pe oricine trecea pe laga mine. Nu tipa nimeni la mine sa fiu cuminte, sa nu mai sar, sa nu mai cant, sa nu mai fiu copil... E adevarat ca nu imi amintesc sa fi fost certata de Masha, desi stiu ca boacane faceam cu duiumul- ca orice fetita care se respecta, cu papusi si hainute- ci cu baieti. Eram inconjurata de bunici cu nepoti- baieti. Liviu- verisorul meu din curtea de langa a noastra, ilie- tiganusul care inchidea tri-ul care spreia mahalaua noastra. Adi si Ionel, prietenii de dincolo de ulita mea, Dan si Andrei care veneau mai rar, dar mereu incingeam o miuta in valceaua satului. Si mereu ma intorceam acasa ciufulita, cu o codita mai sus si una mai jos (desi la iesirea din curte eram exemplara). Am invatat sa dau cu pumnul de mica, sa joc fotbal si sa cosesc, sa sap, sa intorc lucerna cu furca, sa ma catar in copaci ca sa adun gutui, si mere, si flori de tei, si visine sau prune. Am invatat de mica sa scot zeci de cituri de apa pe seara casa udam gradina... Totul in lumina puternica a Sudului. In sufletul meu, Lumina si Masha sunt una singura!!!
De aceea cred ca ea mi-a salvat sufletul atunci cand alti adulti de langa mine nu stiau cum sa se descurce cu un copil hiperactiv ca mine. cand altii incercau sa ma bage in cutii de conduita, bunica mea, Masha, mi-a spus ca iubirea se poate manifesta doar in libertate si transparenta. Asa ca imi spunea cat de des isi aminte cat ma iubeste, cat ii sunt de draga, ce binecuvantare sunt!
De aceea cred ca ea mi-a salvat sufletul atunci cand alti adulti de langa mine nu stiau cum sa se descurce cu un copil hiperactiv ca mine. cand altii incercau sa ma bage in cutii de conduita, bunica mea, Masha, mi-a spus ca iubirea se poate manifesta doar in libertate si transparenta. Asa ca imi spunea cat de des isi aminte cat ma iubeste, cat ii sunt de draga, ce binecuvantare sunt!
Bunica m-a salvat inca dinainte sa traiesc cele mai mari traume ale mele.
Primele mele amintiri cu lumina, cu ploaia, cu (,) curcubeul, cu dansul desculta in baltile calde de vara, vin de la Masha...
Photo credit flickr.com
Apoi la Zimnicea, inainte sa ne trezeasca, mama tragea larg draperiile si, vara sau iarna, deschidea ferestrele sa se aeriseasca camera. In lunile de primavara si cele de toamna era cea mai mare placere sa ma trezesc asa. Mai ales in luna Mai.
Pentru mine cea mai calda si mai dulce lumina e cea din Mai. Poate sunt de vina mama si bujorii cu care ma trezea de ziua mea cantandu-mi emotionata, cu lacrimile in gat "multi ani traiasca" si ma alinta cu mangaieri si saruturi pe crestet, printre lacrimile de drag. Ferestrele erau larg deschise la dormitorul meu si mirosea puternic a bujori care au devenit usor, organic, natural, florile vietii mele. La Masha aveam doua tufe mari de bujori roz langa intrarea principala a casei. Ajungea mirosul lor pana la mine, primavara.
Luna Mai a ramas cu lumina cea mai faina de atunci. O urmeaza indeaproape lumina din Septembrie.
Am asociat, apoi, lumina cu nevoia mea de autentic, de natural. Toate becurile din casa, oriunde as locui, trebuie sa fie day-light. Sunt Taur si se presupune a-mi fi primare si promordiale aceste adjective. Mult timp am crezut ca iubesc lumina naturala fiindca atunci pot desena mai bine, sau citi, sau pot bea o cafea pe pervaz. De aceea am iubit ferestrele micutului apatament in strada Selari, unde am locuit in anul I la Arhitectura. Casa era din perioada interbelica si se situa exact in fata intrarii la Curtea Sticlarilor. Erau doua perechi de ferestre cu pervazul jos, la 40 cm de pardoseala, asa ca stateam des asezata acolo cu o cana de ness cu lapte in mana, privind la vitrinele magazinului sticlarilor cu obiectele suflate (unele mai kitchioase, altele mai dragute) sau, de partea cealalta a intrarii mestesugarilor, altelierul de pictura unde se faceau veiozele tip Galle sau cele cu vitralii de sticla. Imi placea sa admir de acolo ploaia care cadea pe pietrele pavajului. Mirosea minunat afara, iar lumina de dupa ploaie era minunata... O alta perioada mea preferata de privit pe ferastra aceea inalta era la apus, cand se aprindeau luminile pe strada si in atelierul de pictura asa ca puteam urmari, in lumina usor galbuie cum doamnele in halate pictau pe interiorul vazelor.
Practic, oriunde m-am mutat apoi, lumina era importanta, fie ca am stat la etajul 6, la mansarda sau la demisol, spatiul trebuia sa aiba ferestre suficient de mari cat eu sa ma simt bine.
Photo credit: instagram @hudrommen_lindell
La Roma, dupa serviciu plecam foarte des pe malul Mediteranei sa privesc culorile apusului, sa respir aerul acela sarat si sa imi infund picioarele in nisipul auriu, cald.
Am inteles de curand insa, ca nu doar cantitatea de lumina era cea importanta ci, mai ales, modul in care eu puteam sa relationez cu ea si cu exteriorul. Nu am fost vreodata claustrofoba. Nu am o problema cu spatiile inchise ermetic, insa faptul ca am o fereastra in apropriere ma face sa zambesc, imi imbunatateste starea de spirit si, de cele mai multe ori, instinctual sau constient, fac tot ce pot sa ma apropii cat mai mult de ea cu masa, cu scaunul, cu cana de cafea in mana, pentru o conversatie cu cineva... Lumina este de importanta vitala pentru fericirea mea. Sufletul meu are nevoie de lumina. Punct.
Photo credit: Pinterest
Feresastra- a fost de cand eram mica un fel de usa deschisa a unei colivii si mi-au trebuit cativa zeci de ani sa o inteleg.
Recunosc acesta idee a ferestrelor peste tot in mai toate proiectele facute de mine. Ma uit la casa in care sta maica-mea: am avut grija, atunci cand am proiectat-o, sa amplasez dormitoarele si livingul pe colturile casei si sa am ferestre pe ambii pereti exteriori ai fiecarei incaperi. Blatul de lucru de la bucatarie este, invariabil, sub fereastra. Practic, de oriunde te-ai afla in casa, ai posibilitatea sa poti privi in orice moment afara. In mintea mea este vital sa nu aiba cineva privirea (perspectiva) limitata.Vital, va spun!
In momentul in care, copil fiind, mi s-a impus sa fiu conforma standardelor altcuiva, mintea mea a cautat, a inventat si a gasit metode de evadare. Ca foarte multi dintre voi, am fost un copil care nu se apropia nici de departe tiparului impus de adultii din viata sa, dar asta nu insemna ca nu ma fortau sa corespund solicitarilor,... iar fereastra, cu orice era dincolo de ea, parea idealul meu pentru libertatea mintii si, mai ales, a sufletului.
Poate a fost si despre lumina, dar cu siguranta a fost mai degraba despre ce e dincolo de coaja cladirii, de coaja impunerilor, de coaja mintilor. Poate de aceea si viata mea a decurs atat de... dinamic, refuzand in mod sistemati limitarile, de orice fel ar fi fost ele....
Am iubit dintotdeauna marchizele- La Masha dormeam vara in marchiza deschisa pe doua laturi, ferestrele mari, terasele, balcoanele largi, toate datorita luminii...
Photo credit: Pinterest
De aceea cand am luat cunostinta cu spatiile gen loft sau cu proiectele de amenajare ale fabricilor dezafectate si transformate in locuinte am simtit ca... respir. Stii cum e? Stii cum e sa te uiti la un spatiu sau la un plan de arhitectura, la o poza si sa inchizi ochii, sa simti spatiul, sa percepi umbrele, volumele, texturile si modul in care lumina ce trece prin ferestra aceea mare le face sa vibreze? In mintea mea pleaca instantaneu jazzul de vara, slow bossa nova si tind sa ma legan intr-o tentativa de dans. Inspir (pauza) expir si ma bucur de fereastra aceea mare care ma protejeaza in interior, dar ma simt si afara, fiindca e mai mult sticla decat perete in fata mea si realizez cat de bine imi face o casa care ofera exteriorul in interior si invers. Fix ca intr-o relatie sanatoasa in care exista comunicare si libertate fara teama de impuneri frustrante, intruziuni sau evadari, fara sufocari, ci doar prin interconexiune, iubire, comunicare, onestitate si respect. Asta este un spatiu cu ferestre mari pentru mine: o forma de respect si afectiune unde ma simt de o potriva libera si protejata. Ca intr-o iubire. Fix asa.
Photo credit: roomdecorides.info
Mi-au trebuit ani si ani de zile sa inteleg despre mine macar asta. Am foarte des momente in care ies din casa si ma plimb cu orele. Nu reusesc sa imi clarific gandurile intr-un spatiu inchis.
De cate ori nu m-am ratacit prin Roma!!!.. Cele mai faine rataciri acolo le-am comis. Si in Florenta, o data sau de doua ori. Napoli a fost usor de dus fiindca aproape invatasem harta centrului vechi pe derost; mi-am luat abonament de transport pentru o zi degeaba fiindca nu l-am folosit nici macar o data. Tot orasul batut la picior, intr-un Ajun de Craciun plin de culoare si aer de mare. Oh, lumina la mare e cea mai frumoasa! Da, stiu ca ma repet dar nu se compara nimic cu apusul deasupra marii!
Sa ies dincolo de anvelopa unei cladiri are deja rol metaforic cu caracter structural mental la mine. Odata cu evadarea mea afara, fie ca vorbim de iesitul din casa pentru o plimbare neplanuita sau vorbim de mutatul meu in afara tarii, am cautat "libertatea de dincolo de fereastra": fereastra mintii, ferestra clasei de la scoala, fereastra biroului de la job, fereastra ideilor si convingerilor impuse.
Photo credit: behance.net
Nu am o inchiere la aceasta (din nou) declaration of self. Este o continua work in progres ideea acesta a intelegerii despre mine si ma bucur ca am dorinta de a ma desoperi continu. Imi place de mine, imi plac inclusiv crapaturile pe care, le-am ingrijit binisor. Am vindecat foarte mult, am facut pace cu multe amintiri si ma bucur ca lumina a contribuit la aceasta descoperire, ma bucur sa pricep ca m-a ajutat apoi, ca un terapeut cu multa rabdare si intelegere, cine sunt, unde ma aflu si, eventual, poate voi realiza si unde voi vrea sa ajung.
Va las acum, in lipsa incheierii mele, cu vorbele frumoase ale lui George Bernard Shaw care sper sa va faca si pe voi sa intelegeti ca lumea e fix asa cum o percepem noi, iar aceasta viziune poate fi foarte diferita de la un om la altul:
Comentarii
Trimiteți un comentariu