Mamaia și boxul
Iar am trecut pe lângă un nene care fuma, iar am inhalat un norișor de fum, iar m-a luat durerea de cap... Sunt o finuță, ce mai!
Hai sa va povestesc cum am încercat eu sa fumez când eram mica și proasta dar organismul meu era mai deștept decât idealurile mele de demoazelă proaspăt studenta.
Mai, sunt unele chestii de care nu te poți lipi oricât ai vrea, fiindcă nu vor și ele! Cam ca la oameni când te îndrăgostești de vreun Făt-Frumos dar el se încăpățânează sa nu priceapă ca exiști... "dacă tu ma vrei, eu te vreau" nu functioneaza, frate!
Asa la mine cu fumatul.
În anul I de facultate mai toți din perimetrul atmosferei mele fumau. Mama, și ce mijto mi se păreau ei și ele cu țigarea aceea fumeganda, sprijinind vreun zid la facultate sau în ClubA. Hai, frate, sa fiu și eu fițoasă! Ce, doar voi? Eu ce am? M-ați văzut mai mica și mai sfrijta, bașca provinciala!
Nu exagerez, dar cred ca m-am chinuit vreo doua luni sa se lipească fumatul de mine. Tot ce reușea totuși sa se lipească era mirosul de fum: de par, degete și haine.
Sa va explic: am și eu niște fixuri și anume: parul, unghiile și dantura trebuie sa fie curate, îngrijite și sa miroasă frumos...
Ei bine, perioada aceea cât m-am chinuit eu sa fumez, ca asa mi se părea ca sunt de franțuzoaica de nu va mai zic, universul meu părea pictat de Chagall, adică cu susul în jos: parul îmi mirosea a fum de țigare, la fel și mâinile iar dantura... ma rog, sa zicem doar ca ajunsesem la overdose de guma de mestecat, ca nu-mi mai suportam eu respirația...
Ma chinuiam sa fumez cand eram nervoasa, ca deh, asa fumau alții, sa se calmeze... Nimic! Mai rău ma enervam din cauza fumului! Fumam la vreo cafea, ca deh... asa cică se face neapărat- si iar ma enervam fiindcă îmi miroseau iar mâinile a fum. Ma spălăm pe mâini la fiecare 3 fumuri. Dar eu încercăm sa îmi placa. Eram un paradox pe doua picioare și ma tot întrebam când voi fi și eu șmechera cu țigarea în mana, ca în momentele mele de onestitate și repetiție în fata oglinzii, vedeam clar cât de stângace eram... Vorba aia, "mamaia și boxul"- eu și țigarea. Basca nu reușeam sa trag fum în piept. Mi se părea o practica imposibila și pana în ziua de azi nu știu cum reușesc altii!
Aveam un amic al cărui tata lucra la Philip Morris si cum era băiat finuț, de fiecare data când venea pe la noi, aduce și omul o caramea, un vin, 5-10 pachete de țigări... Bun băiat! Bogdan parca il chema. Aveam țigări în casa sa ne spălăm cu ele pe cap.
Am plătit o singura data un pachet de țigări și încă regret: 4500 pt un pachet de Monte Carlo, probabil cele mai iuți și urâte țigări ce existau pe atunci pe piața. Le-am aruncat după ce am aprins vreo doua și nu am mai spus nimănui. Nu făceam eu diferența dintre un brand de țigare și altul, dar acele Monte Carlo erau diavolul în persoana. Iach!
După aceste doua luni de zbateri în finețuri mondene și nu prea, am cedat nervos și în loc de aprins o țigare, mi-am pus un pahar de vin și așezandu-ma pe pervazul ferestrei ce dadea spre Curte Sticlarilor, in Șelari (o ardeam boem cu apartament în centrul vechi unde cădeau balcoane și tencuiala după case), mi-am zis: Ancuțo, pune-ți sufletul în pace caci nu vei fi vreodată cool. Asta e! Nu e pentru tine sa te dai mare cu țigarea în mana! Când fumezi tu, parca încearcă un cercopitec să-și pună papion și asta nu vrea nimeni! Hai, plângi, descarca-te, pricepe ca vei avea o viata anosta și gata! Deal with it!
Mai, sunt unele chestii de care nu te poți lipi oricât ai vrea, fiindcă nu vor și ele! Cam ca la oameni când te îndrăgostești de vreun Făt-Frumos dar el se încăpățânează sa nu priceapă ca exiști... "dacă tu ma vrei, eu te vreau" nu functioneaza, frate!
Asa la mine cu fumatul.
În anul I de facultate mai toți din perimetrul atmosferei mele fumau. Mama, și ce mijto mi se păreau ei și ele cu țigarea aceea fumeganda, sprijinind vreun zid la facultate sau în ClubA. Hai, frate, sa fiu și eu fițoasă! Ce, doar voi? Eu ce am? M-ați văzut mai mica și mai sfrijta, bașca provinciala!
Nu exagerez, dar cred ca m-am chinuit vreo doua luni sa se lipească fumatul de mine. Tot ce reușea totuși sa se lipească era mirosul de fum: de par, degete și haine.
Sa va explic: am și eu niște fixuri și anume: parul, unghiile și dantura trebuie sa fie curate, îngrijite și sa miroasă frumos...
Ei bine, perioada aceea cât m-am chinuit eu sa fumez, ca asa mi se părea ca sunt de franțuzoaica de nu va mai zic, universul meu părea pictat de Chagall, adică cu susul în jos: parul îmi mirosea a fum de țigare, la fel și mâinile iar dantura... ma rog, sa zicem doar ca ajunsesem la overdose de guma de mestecat, ca nu-mi mai suportam eu respirația...
Ma chinuiam sa fumez cand eram nervoasa, ca deh, asa fumau alții, sa se calmeze... Nimic! Mai rău ma enervam din cauza fumului! Fumam la vreo cafea, ca deh... asa cică se face neapărat- si iar ma enervam fiindcă îmi miroseau iar mâinile a fum. Ma spălăm pe mâini la fiecare 3 fumuri. Dar eu încercăm sa îmi placa. Eram un paradox pe doua picioare și ma tot întrebam când voi fi și eu șmechera cu țigarea în mana, ca în momentele mele de onestitate și repetiție în fata oglinzii, vedeam clar cât de stângace eram... Vorba aia, "mamaia și boxul"- eu și țigarea. Basca nu reușeam sa trag fum în piept. Mi se părea o practica imposibila și pana în ziua de azi nu știu cum reușesc altii!
Aveam un amic al cărui tata lucra la Philip Morris si cum era băiat finuț, de fiecare data când venea pe la noi, aduce și omul o caramea, un vin, 5-10 pachete de țigări... Bun băiat! Bogdan parca il chema. Aveam țigări în casa sa ne spălăm cu ele pe cap.
Am plătit o singura data un pachet de țigări și încă regret: 4500 pt un pachet de Monte Carlo, probabil cele mai iuți și urâte țigări ce existau pe atunci pe piața. Le-am aruncat după ce am aprins vreo doua și nu am mai spus nimănui. Nu făceam eu diferența dintre un brand de țigare și altul, dar acele Monte Carlo erau diavolul în persoana. Iach!
După aceste doua luni de zbateri în finețuri mondene și nu prea, am cedat nervos și în loc de aprins o țigare, mi-am pus un pahar de vin și așezandu-ma pe pervazul ferestrei ce dadea spre Curte Sticlarilor, in Șelari (o ardeam boem cu apartament în centrul vechi unde cădeau balcoane și tencuiala după case), mi-am zis: Ancuțo, pune-ți sufletul în pace caci nu vei fi vreodată cool. Asta e! Nu e pentru tine sa te dai mare cu țigarea în mana! Când fumezi tu, parca încearcă un cercopitec să-și pună papion și asta nu vrea nimeni! Hai, plângi, descarca-te, pricepe ca vei avea o viata anosta și gata! Deal with it!
La câteva zile distanta trece Bogdan iar pe la noi, cu nelipsitul cartuș.
-bai, merci, dar eu m-am lăsat... ii zic bazata, dezarmata, trista, suferinda, în doliu după statusul de fata mondena la care pricepeam ca nu voi ajunge.
- Ah, in sfarsit, zise el, ca arătai ca o mumie când încercai sa tragi fumul în plămâni. Bine naiba ca te-ai lăsat ca mai aveam nițel să-ți zic eu ca nu-i de tine, fata!
-bai, merci, dar eu m-am lăsat... ii zic bazata, dezarmata, trista, suferinda, în doliu după statusul de fata mondena la care pricepeam ca nu voi ajunge.
- Ah, in sfarsit, zise el, ca arătai ca o mumie când încercai sa tragi fumul în plămâni. Bine naiba ca te-ai lăsat ca mai aveam nițel să-ți zic eu ca nu-i de tine, fata!
Mda, ce sa zic! Un adevărat prieten!
(mi-a mai zis mie un tip când filmam la SOS Salvați-mi casa, ca deși înjurau toți ca la ușa cortului, își băgau și scoteau tot ce aveau sau nu în dotare, eu sa nu o mai fac, totuși, ca nu e pentru mine!... Nici măcar injuratul nu e, pricepeți? )
De acolo, de la chinul acela de doua luni cu țigarea în mana cred ca am rămas cu durere de cap la fiecare fum de țigare pe care îl întâlnesc. În București foarte mulți ani mi-a fost groaza de restaurante din cauza fumului. Fiecare ieșire culmina apoi cu bagatul hainelor la spălat, pusul paltonului pe balcon la aerisit în frigul iernii de dimineață dădeam în balbe de la turturi, baie cu spălat pe par aproape zilnic...
Nu pot, frate! Nu sunt făcută pentru porcăria aia de tutun și pace!
(mi-a mai zis mie un tip când filmam la SOS Salvați-mi casa, ca deși înjurau toți ca la ușa cortului, își băgau și scoteau tot ce aveau sau nu în dotare, eu sa nu o mai fac, totuși, ca nu e pentru mine!... Nici măcar injuratul nu e, pricepeți? )
De acolo, de la chinul acela de doua luni cu țigarea în mana cred ca am rămas cu durere de cap la fiecare fum de țigare pe care îl întâlnesc. În București foarte mulți ani mi-a fost groaza de restaurante din cauza fumului. Fiecare ieșire culmina apoi cu bagatul hainelor la spălat, pusul paltonului pe balcon la aerisit în frigul iernii de dimineață dădeam în balbe de la turturi, baie cu spălat pe par aproape zilnic...
Nu pot, frate! Nu sunt făcută pentru porcăria aia de tutun și pace!
Gata, am înțeles...
Tiutiun- nu, înjurături din alea de galeria de la Dinamo-Steaua- niet... Bine ca mi-a rămas vinul dar, vai, ce ma fac... Nici cu asta nu am ce va povesti spectaculos, ca în viata mea nu m-am îmbătat măcar o data fiindcă nu știu cum, organismul meu îmi zice singur '' stop" după doua pahare și tot ce mai primește apoi e apa...
Tiutiun- nu, înjurături din alea de galeria de la Dinamo-Steaua- niet... Bine ca mi-a rămas vinul dar, vai, ce ma fac... Nici cu asta nu am ce va povesti spectaculos, ca în viata mea nu m-am îmbătat măcar o data fiindcă nu știu cum, organismul meu îmi zice singur '' stop" după doua pahare și tot ce mai primește apoi e apa...
Când am ajuns în Italia mi-au pus porecla "acqua e sapone" cand lucram in gourmet ca metre. Or ști ei ceva, ținând cont de faptul ca nu am întâlnit vreodată un sommelier care sa nu se îmbete de minim 3 ori pe săptămână... 🤔
Comentarii
Trimiteți un comentariu