Cărți și senzatii

Imi place ca atunci cand termin de citit o carte sa o las sa ma transforme in zilele ce vin. Nu ma apuc aproape niciodata de cititul altei carti, imediat ce am terminat-o pe ultima. Nu pot, nu ma lasa inima care e inca prinsa in povestea dinainte, desi eu am inchis coperta peste ea. Unele carti ma bantuie dupa alte cateva citite intre timp si ma reintorc, deschid la intamplare sau caut un anume pasaj, un anumit dialog. Am carti ce imi stau in suflet si am carti pe care le-as inchide dupa primele doua capitole. Mi s-a intamplat asa cu o carte a lui Lee Child- Jack Reacher. Da, frate, dati cu pietre, cu rosii si oua clocite… mie cartea aceea (ca doar una am inceput si am lasat-o la jumatate) nu mi-a placut deeeeeeloc. Inutil sa va spun ca nici  filmele facute dupa cartile astea nu le-am vazut. In schimb Edouard Shuré cu a sa Marii Initiati m-a fascinat pana la ADN la cei 35 de ani, cand am citit-o prima data, asa cum au facut-o la 16 si respectiv 17 ani Agonie si Extaz a lui Irving Stone (care a facut din Michelangelo unul din zeii mei) si Sfantul din Montparnasse a lui Peter Neagoe ce mi l-a pus pe Brancusi fix langa Michelangelo, in biserica dinauntrul meu. Desi romantate, biografiile unor mari personalitati ale culturii universale au ajuns la mine si s-au infiltrat in sange ca intr-o trasfuzie cu o energie ciudata, ce cunoscuta mie pana atunci, cu forta pe care fiecare din acestia o avea… ulterior am învățat ca acea energie se numește "entuziasm".

Am mai povestit eu despre cartea mea preferata, cea care ma face sa inchid ochii si sa dansez leganandu-ma usor pe varfurile picioarelor: Mandrie si Prejudecata a minunatei Jane Austen. Practic ii stiu pasaje pe de rost, dialogurilor le stiu si intonatia iar dupa ecranizarile din 1995 (miniseria cu fabulosul, geniul Colin Firth) si din 2005 (Keira Knightly in woman leading role), am exersat engleza britanica, singura prin casa, reluand pasaje dupa pasaje pentru a repeta pronuntia. Ei bine, aceasta carte si aceste ecranizari inca le revad desi, God is my witness, le stiu ca pe apa. 

Un scriitor care m-a transformat profund este Khaled Hosseini cu Vanatorii de Zmeie si absolut breath-takeing  Splendida Cetate A Celor O Mie De Sori. Daca prima am citit-o in nici doua zile, ei bine… a doua-a mi-a luat patru zile pline fiindca aveam nevoie ca intre capitole sa respir, sa descarc tensiunea si suferinta si, mai ales, sa imi fac curaj sa ridic din nou cartea de pe noptiera si sa o deschid, sa o sustin cu ambele maini. Le-as fi luat pe Mariam si Lalila in brate si nu le-as mai fi dat drumul. Le-as fi ascuns inauntrul meu ca nimeni si nimic sa nu le mai faca vreodata rau si, partea cea mai greu de digerat, as fi vrut (AS VREA!) sa pot face asta cu toti acei copiii ce nu stiu ce este aceea copilarie, cu toate femeile ce nu stiu ce e aceea iubire. Aceste doua carti au atins in mine copilul, femeia si mama deopotriva. Carti ce ma consuma, ce ma fac sa-mi revizui caracterul, ce dupa ce le-am inchis, dupa ce mi-am usucat lacrimile de pe tricou, m-au facut sa multumesc cerului pentru norocul de a ma fi nascut de partea aceasta “buna” a lumii. 

 Singuratatea Numerelor Prime a lui Paolo Giordano, desi scrisa de un italian, am citit-o in engleza. O poveste de iubire teribil de trista si plina de absurdul perceptiei generale introvertismului a traumelor juvenile, modul in care doi tineri pe cat de diferiti pe atat de asemanatori, trec unul pe langa altul fara sa priceapa cat de bine sunt facuti unul pentru celalalt…  Duioasa poveste m-a lasat cu sufletul frant, mai frant decat era pe atunci, caci unori absurdul te izbeste in carti, la fel de puternic ca si in viata.

In cazul unor astfel de carti sper mereu sa existe un “after-life” al personajelor, unde sa se recunoasca si sa aiba acel happy-end meritat, cautat, luptat ce cartea/scriitorul insa nu le-a oferit. 

Conversations with God. Neal Donald Walsch. Inca o cumpar pentru a o face cadou. Am pierdut numarul acestor astfel de cadouri. Am spus-o de zeci de ori, cartea aceasta a ajuns la mine cand nu stiam cata nevoie am de ea si mi-a salvat viata. Practic, teoretic, moral si spiritual, mi-a salvat viata creind in jurul meu un gol, anuland aproape tot ce fusesem invatata, confirmandu-mi ceea ce instinctiv deja stiam, ajutandu-ma sa creez omul ce astazi sunt. Si omul ce voi fi maine, fiindca, parte ciudata cu trezirea constiintei este ca odata ce incepi sa dezlipesti ochii, odata ce iti permiti sa te anulezi si sa o iei de la capat, nu mai vrei inapoi si sa cauti doar sa pricepi cat mai multe despre tine, sa te creezi cat mai mult, invatand sa oferi cea mai buna varianta a ta in concordanta cu propia frecventa, cu propria intuitie. Conversatii cu Dumnezeu nu este o carte ce se citeste si atat. Conversatiile acelea creeate ulterior inauntrul meu, si continui sa le am zi de zi, ora de ora, ma ajuta sa ma creez, formez, visez din ziua in care am citit-o prima data. Cartea am citit-o cu pauze de plans de descarcare, intelegere si iertare, in 3 zile si doua nopti.\ Este cartea care m-a scos din singura depresie a vietii mele. 

A Man Called Ove a lui Fredrik Backman va ramane una din cele mai duioase si de inima plina carte citita in viata mea, orice voi mai citi de acum incolo. O carte care te incalzeste cand iti e frig si nici macar nu stii de ce. O carte ca o imbratisare din aceea facuta cu sufletul (cum imi place mie sa spun).  Am ras si plans la aceasta carte, chit ca eram acasa, sau in parc, sau pe strada, sau in tren… Probabil cel mai adorat morocanos din literatura, de la Alba ca Zapada incoace, acesta e Ove- omul care salveaza oameni si astfel, fără nici o intentie directa, se salveaza pe sine- cel ce credea ca nu are nevoie de salvare.

Out of Africa scrisa de Karen Blixen este un tablou minunat.Inchid ochii si, gandindu-ma la aceasta carte, imi imaginez peisaje fantastice, o lume in care omul nu luase inca tot pamantul de sub picioarele animalelor… Memoriile sale de la inceputul secolului XX intr-o Africa minunata in care viata depinde de valsul dintre anotimpul ploilor si seceta, unde nativii au propia lor filozofie de viata si nu comuta de la credintele si obiceiurile lorprea usor, unde versurile nu au rima, iubirea sosește când te aștepți mai puțin iar Beethoven ascultat la gramofon vrajeste copiii indigeni- o lume in care leii inca aveau o savana, girafele erau multe si minunate si uneori, doar uneori, antilopele traiau temporar in casa. Picturala poveste, minunata călătorie! Am înțeles ca ecranizarea cărții este o capodopera.

“Teoria Relativitatii si Cum Eu Vad Lumea”- Albert Einstein. Stiu ca atunci cand era profesor la Princeton, o multime de studente erau practic indragostite de Einstein si le inteleg perfect. Cartea aceasta face parte dintr-o serie de volume ce aduna scrisorile neacademice ale geniului si, de la inaltimea mea de broasca ce nu-i ajunge nici la glezna imensului ganditor Einstein, ma pot declara vrajita. Paragrafele mele preferate sunt cele in care isi exprima opinia vis-a-vis de armata, soldati si război împreună cu cel in care eanalizeaza "criza", în toate formele ei sociale. Cred ca in acel moment am inceput sa-l iubesc pe Albert Einstein.  

A Woman of Substance  (Emma Harte, asa cum o stim noi) a Barbarei Taylor Bradford ce initial mi-a venit in atentie cand eram mica, printr-o miniserie TV, m-a vrajit din start. Timp de trei saptamani m-a tinut lipita de fotoliu, mai ales ca la varsta aceea de 9-10 ani nu aveam voie la tv decat sambata seara. In lumea in care eram, m-a mirat vointa si incapatanarea Emmei de a reusi in viata no-matter-what insa... mai mult de cat aceasta poveste a fost o alta carte a Barbarei care si-a lasat amprenta ca o cicatrice pe mine, iar acesta este Act of Will. Am citit cartea pe nerespirate la nici 16 ani. Cred ca atunci am inceput sa visez sa pictez pe haine, desi nu stiam cum sa o fac. In acea perioada a vietii mele stiam cum totul e deja hotarat pentru mine si pictura nu intra atunci in calculele cuiva. Imi amintesc cum, in timp ce citeam, inchideam uneori ochii si imi imaginam cum in spatele acelor rochii pictate sunt eu, cum florile acelea pe rochiile de cocktail  le desenam eu, ca si fluturii dealtfel… Ai grija ce iti doresti, Anca… Ai grija ce iti doresti fiindca se prea poate sa se implineasca. Si ma bucur nespus ca s-a intamplat.

Parte ciudata cu aceasta carte ce pentru unii este doar o soap-opera, este ca mi-am amintit-o candva pe la 30 de ani cand deja pictam pe haine si am vazut ecranizarea sa. Mi-am adus aminte acele senzatii de entuziasm cand citind, imi inchipuiam cum ar arata toate acele picturi pe tesaturi si genti… V-o place sau nu, doamna Taylor Bradford este cea care acum 25 de ani mi-a bagat microbul in sange, cand nici macar nu stiam ce este aceea “vizualizarea”. Ciudata e viata asta și de unde ne trimite nenumărate, neimaginat surse de inspirație, momente de respirație...

Pentru astazi atat… Poate voi continua aceasta lista cu alte carti ce au devenit parte din mine. In  mod intentionat am ales carti cu stiluri diferite. Si restul alegerilor mele in materie de literatura sunt la fel de eclectice, desi inclina in ultimii ani,multe, spre stilul new-age si dezvoltare personala. Probabil fiindca atinsesem deja acel prag, oglinda lacului cunoasterii mai aprofundate de sine care, asa cum spun mai sus, odata ce am deschis acea usa, acel portal, nu ma mai pot intoarce inapoi.