Ottombrata Romana

Ador povestirile din alte vremuri, când povestitorul, de o varsta considerabila, se așează confortabil pe un scaun sau o bancuță, își alege locul, se foieste puțin și incepe cu...
"Știți ca era o vreme când Roma era mult mai mica decât e acum. (tace privindu-ne pe toți, sa priceapă dacă suntem atenți și nu-l tulburam cu foșneli inutile) De-aia are orașul trei rânduri de ziduri, continua el... Primul e din antichitate- apeduct. Romanii erau curați și aveau apa în case de pe vremea lui Cezar... Nu ca francezii care încă nu au chiuveta să-și spele mâinile în aceeași încapere cu vasul de toaleta! Pfff... Niște ignoranti. Romanii aveau bai publice și Terme ca populația să-și mențină sănătatea! Era preț mare pus pe curățenia corpului... Iubitori de "stare de bine", ce mai! Noi am inventat luxul și în vremuri vechi asa însemna: sa scrii și sa asculți poezie, sa faci bai calde, sa ai  mâncare și... sa socializezi. (zâmbește nițel ghidus, nițel jenat... Om bătrân care știe ca adolescenții știu acum mai mult despre "socializare" mai mult decât a știut el vreodată)
Asa, ce ziceam? Ca am uitat!.. A, da! Era o vreme când Roma se întindea  între zidurile ce acum imprejmuiesc doar centrul turistic al orașului...
Era atâta lumina și culoare în jur! Dincolo de Porta San Giovanni erau câmpuri și păduri, în Monteverde erau plantații de vița de vie iar dupa Porta Pia  mergeai cu veverițele pe umăr... câmpuri și păduri cât vedeai cu ochii!
Ehi bine, pana pe la 1800 (și ceva timp după), Roma era sub guvernare papala... Avea importanta sa politica iar cei ce locuiau aici erau creme-de-la-creme a aristocrației... Un lucru însă unea aceasta lume exclusivista cu țăranul tipic culegător de struguri: Ottombratele Romane- sărbătoarea toamnei ce anima tot orașul, pe mic și pe mare.
Luna Octombrie, dragilor, era pentru Roma o a doua vară! În toată lumea era o singura vară, în Roma erau două: vara și luna Octombrie. Totul se modifica în Octombrie: soarele, lumina, culorile, aromele, mirosul aerului... Totul era mai cald, mai bun, mai vesel. Toți așteptau sosirea Ottombratei fiindcă asta însemna că s-a terminat culesul viilor și acum toți pot sărbătorii.
Petrecerea începea joi de dimineață, când oamenii, cu mic și mare se pregăteau sa iasă dincolo de ziduri și sa se adune în poiene. De regula se mergea cu trasuri, în care stăteau domnișoarele și doamnele vremii îmbrăcate în straie de sărbătoare, iar cele mai frumoase dintre ele stăteau așezate lângă vizitiu. Erau și pe atunci "miss-urile" si erau puse la loc de onoare... Se numeau "bellone". Bărbații veneau pe jos, cel mult calare, dar nu era de dorit. Va spun eu mai încolo de ce...
Asa, ieșeau în grupuri și se organizau după caste și după clasa: bogații cu bogații, țăranii cu țăranii... Dar nu dura mult așezarea asta a lor. Dura... cam asa, cam cât 3-4 pahare de vin. Fiindcă apoi, când începeau a se încălzi spiritele, sub soarele cald de după prânz al lui Octombrie, începeau cântecele, dansurile și jocurile... Se amestecau și jucau împreună, râdeau și cantau cot la cot și cei cu patru nume de familie, și săracul satului, caci în fata veseliei și a morții suntem toți același suflet. Dansau și jucau jocuri de-ale vremii... Acum sunt pierdute și nu mai interesează pe mulți, dar atunci... (sta și se uita în zare, ca pentru a desluși ceva dincolo de apusul ce cade peste noi...) atunci se jucau "bozze", se juca "ruzzola", "altalena", "alberi della cuccagna", continua cu vocea mai calda, mai melodioasa, mai trista...
Oh, si se manca mult! Se mâncau gnocchi al pomodoro cu busuioc proaspat rupt în mâini atunci, se manca pui cu ardei gras sau fript, trippa (mâncare de burta, cu sos de rosii), miel în proțap iar vinul curgea în valuuuuri (si își desfacere bratele pentru a indica bogăția și belșugul sărbătorii). .. Nu conta unde te duceai, daca mergeau pe dealul de la Testaccio - Acum știți ca e plin de osterii și restsurante! Ehi, de aia e! Asta s-a făcut mereu acolo: s-a băut si s-a mâncat!
Nu conta dacă ieșeai pe Porta San Pancrazio, pe la Porta Pia sau mai știu eu pe unde, caci imaginea era mereu aceeasi: muzica multă, râsete și mâncare cu bautură... Se întorceau seara târziu în oraș, tot în sunetul tamburilor. În euforia vinului și la imboldul zeilor ce se distrau de beția lor, tinerii se luau la fuga cu carele si trasurile si mai mereu se întâmpla câte o nenorocire caci trasurile se mai răsturnau iar unii rămâneau și betegi... De aia era mai bine sa mergi pe jos la Ottombrata și nu calare.
Dar deh, unele lucruri nu se schimba!
Se întorceau la casele lor, adormeau încă dantuind prin case. Treceai pe sub ferestre și mai auzeai câte un muzicant ce încă suna dintr-un acordeon al vremii, câte o fata care canta la fereastra pana venea servitoarea sa traga obloanele și să-și trimită domnița la culcare...

Acum suntem moderni, mergem oriunde cu avionul și în fiecare zi ne schimbam în haine noi, mancam oriunde și orice, vorbim la telefoane mobile pe partea cealaltă a lumii insa... însă dacă vei întreba vreodată un roman despre '' vremurile bune", fii sigur ca îți va răspunde "Oh, Ottombrata Romana, când venea a doua vară, când aerul își schimba mirosul, când lumina era calda și tamburinii sunau pe strada începerea dansurilor între viile din Monteverde"...
Eh, astea erau tradiții și măcar noi, ăștia de ne-au povestit bunicii despre cum le jucau si dantuiau, măcar noi sa va mai povestim despre vremea când viata era simpla iar dansul în iarba însemna fericirea... "

©Pinterest

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

40+

Vindecare